Viata unui caine cu handicap locomotor

Viata unui caine cu handicap locomotor

          Multi dintre noi avem animale de companie, si mai multi isi doresc sa aiba un suflet care sa le inveseleasca casa. Ne plac cainii si pisicile cand sunt jucausi, sanatosi, echilibrati. Dar oare cum am proceda daca la un moment dat se intampla ca lucrurile sa ia o turnura neplacuta? Un accident, o boala care ne vor solicita foarte mult rabdarea, toleranta, timpul acordate patrupedului nostru. Cati dintre noi ar alege sa-l dea unui adapost sau si mai rau sa-l eutanasieze si cati ar merge inainte asumandu-si patrupedul ca pe un membru al familiei care trebuie sprijinit si ingrijit atunci cand situatia o cere?

          Acum cativa ani cand m-am mutat in Brasov le-am cunoscut pe Suzana si Cora. Suzana, o tipa vesela si volubila, Cora o catelusa adorabila, plina de viata care se deplasa cu ajutorul unui carucior deoarece cele doua picioare din spate le avea taiate. Intre cele doua exista o chimie de nedescris, ai fi zis ca se inteleg din priviri. M-am gandit ca un exemplu mai bun de iubire, asumare si altruism nu exista. De aceea am decis sa stau de vorba cu Suzana si sa ne povesteasca despre ele doua. Suzana si Cora.

                                          

A: Cine este Cora? Cum, cand si unde v-ati vazut prima data?

S: Am adoptat-o de la adapostul celor de la milioane de prieteni. De 1 decembrie acum 11 ani, a fost ziua portilor deschise la ei si noua (pe vremea aia eram un cuplu) ne murise un catel tot adoptat dupa doar 3 luni. Si am zis sa VIZITAM azilul. Am gasit-o. Era foarte timida si abia sterilizata , am cerut sa o iau putin in brate si s-a pisat direct pe mine. A ras dna Brindusa, administrator acolo, zicand ca ea deja m-a ales. Si am zis bine, fie, hai cu noi. Nu ne-am dus pregatiti, plecasem doar in plimbare, nu aveam nici lesa. Asta avea cam 5 luni si 3 kg asa ca  a mers bagata in geaca, dar faza tare e ca am donat “sa ne traiasca” fix 3 lei ca nu aveau cititor de card ... si de 3 lei a tinut chinezaria.



A: Ce varsta avea Cora cand a inceput sa prezinte probleme de sanatate?

S: A fost un terminator de mica, am legat-o de masca de chiuveta cu lantic de la rusi ca deja rosese tot ce era lesa, fire prin casa, masa, patul si vreo 2 telefoane, unul nou si la abonament. In prima iarna am observant ca dupa ce fugea tare de bucurie, schiopata. Asa ca o tot duceam la doctor dar in afara de antiinflamator nu primea nimic.

Al 2 lea an, la o joaca i-a fost fatal, a sarit si s-a jucat cu un alt catel mai energic, pe moment nu a avut nimic dar a 2 a zi am observat ca nu se ridica sa vina dimineata sa ma trezeasca, asa ca am luat-o cu mine la munca sa o tin sub observatie si sub privirile mele a paralizat complet.

Am facut inconjururul cabinetelor veterinare din Brasov pana cand unul dintre medici ne-a trimis in Sf Gheorghe, la dr Kondor Attila. Acolo am facut radiografie si ne-a zis ca are niste ciocuri pe coloana, genetic, care la saritura au presat nervul. Am facut niste injectii in coloana vreo 2 sapt si si-a revenit complet cam in o luna, dar stiam ca exista riscul sa revina problema oricand. Din pacate bucuria nu a tinut foarte mult ca ea nu intelege ca omul sa nu sara din /in pat asa ca de ziua mea in noiembrie mergea  si in februarie deja a picat iar. A urmat un tratament mai lung, mergeam la 2 zile in Sf.Gheorghe pt fizioterapie si injectii in coloana dar a fost fara imbunatatiri de data asta. Nici unul din medicii din Brasov si nici dr Kondor nu ne-au dat mari sperante, toti au sugerat eutanasia zicand ca speranta de viata e maxim 1-2 ani la cateii paralizati.


                                                                            

A: Cum ai reusit sa faci fata cheltuielilor? Te-ai gandit macar o data sa renunti la Cora? Sa o dai unui adapost?

S: Nu mi-am pus niciodata problema sa renunt atat timp cat ea se juca si manca, astfel ca am primit ajutorul celor de la Animal Need Us atat pentru acoperirea costului la veterinar (am mers cam 3 luni, o zi da si una nu si plateam 100 lei/zi, plus benzina si medicamente acasa, pampersi...deja ma depaseau costurile de mult) cat si pentru un carut cu care sa se deplaseze in continuare.
Carutul l-am facut la comanda in Bucureti, a costat 1000 lei pentru talia ei acum 11 ani. Este foarte rezistent si a fost necesara doar inlocuirea rotilor si a hamurilor de sustinere dupa vreo 7 ani. Am mers peste tot cu el, mare si munte, sarit borduri, mers prin nisip la mare si drum pietruit.

A: Avand in vedere situatia Corei, banuiesc ca necesita o ingrijire diferita fata de  un caine perfect sanatos. Cum te descurci?

S: Odata stabilizata durerea, Cora a fost un caine perfect normal, chiar mai usor de intretinut decat unul care te trezeste la 7 dimineata, mie ca o mare lenesa ce sunt mi-au placut pampersii si faptul ca ii goleam vezica in casa la toaleta.

Vidarea vezicii nu o stia nici un medic la care am fost, am invatat de pe youtube, nici unul nu ne-a aratat, pentru ca probabil stiau doar teoretic. Isi mai amintea cate unul sa ma intrebe cum se descurca cu urinatul si daca ziceam ca o videz, aproba si cam atat. V-am zis ca iubesc pampersii da? Care mai dau si ei cate o cistita, dar nimic peste care sa nu trecem. Problema infectiilor urinare este principala cauza pentru care mor cateii paralizati si pentru care nu ni se dadeau sanse deloc, de nici unul din medici. De asta trebuie sa filtrati informatiile si sa cautati si singuri, la noi nu detin medicii suficiente informatii si nici nu au cazuri de la care sa invete, pentru ca oamenii renunta la cainii paralizati.

Picioarele paralizate pot avea 2 moduri : mod flasc – cand se pot da in spate, adica se intorc invers decat pozitia normal si mod drept – cand intepenesc fara sa se poata indoi, sub burta. Observand ca se chinuie la mersul fara carut prin casa , cu picioarele, am intrebat daca se pot amputa. Dr Kondor m-a privit oripilat si mi-a zis ca nu e operatie de scurtat fusta, ca este complexa si nu se face asa ca vreau eu. La fix la 2 ani de la paralizie, am intrat in casa seara la 23 , veneam de la o prietena si nu mai gaseam telefonul sa o sun sa nu plece, ca ma adusese acasa cu masina. Toata casa era numai  sange si cineva sarea in 2 labe pe mine de bucurie ca am ajuns, si din spate ii atarnau niste cartilagii, vene... ceva. Isi mancase un picior. Cu greu am gasit la ora aia un veterinar ca sa o coasem, veterinar care a ramas si el blocat. Am scurtat apoi ambele picioare si de atunci nu am mai facut decat deparazitari si servisare minima la catelJ. In afara costurilor de tratament ridicat de la inceput cand am incercat sa salvam mersul, nu depaseste cu nimic, intretinerea unui caine paralizat, cea a unuia normal. Carutul o data luat te tine o viata, se amortizeaza costul , 2 roti la 6-7 ani nu sunt o avere. Si se pot lua de la carut de copii.

Nu toti cainii raman cu imposibilitatea de a face necesitatile singuri, depinde in ce zona e afectata coloana, la noi asa a fost, altii au incontinenta, altii fac singuri dar e ca si cum ai avea un bebe.

                                                   

A: Lipsa picioarelor a afectat in vreun fel socializarea cu oamenii din jur sau cu ceilalti caini?

S: Cora este foarte sociabila si a ramas neschimbata chiar daca e in carut, nici un caine nu a atacat-o in atatia ani, mai degraba se tem de Robodog pentru ca nu inteleg din prima ce este cu rotile. Pe strada este ca si cum as iesi cu o vedeta, intorc toti capul dupa noi. Cand am fost la mare cu trenul a mancat incontinuu de la tot vagonul, s-au oprit sa ii dea abia cand le-am zis ca o sa si scoata tot ce baga in eaJ. Pe plaja si la hotel suntem noi si aia cu maimuta, toti copiii si adultii vin la ea. Primim frecvent din partea casei unde mergem diferite atentii, la masa, restaurant, parcare… ii castiga din priviri. E un catel foarte lipicios si nu inspira mila, dimpotriva e o forta. A invatat singura sa comunice verbal si sa se faca inteleasa, chiar daca nu mai poate da cu laba la usa, sau nu se mai invarte in cerc, nu mai sare ca un catel normal dar are diferite maraieli pentru orice vrea, vorbeste de te zapaceste. Dar asta si pentru ca a avut cine sa o asculte . Nu am dus-o la nici un dresaj, am incercat mereu sa inteleg ce vrea. Si nu vreti sa stiti cat tip la ea si inca ma suportaJ

A: Concediile le petreceti impreuna?

S: Echipa merge peste tot impreuna, in concedii ( Costinesti, Dambovicioara, Bran, Moieciu, Sibiu, Grecia). Nu regret deloc ce am ratat de-a lungul timpului, pentru ca nu am putut merge cu ea,. De exemplu destinatii mai exotice unde gasim mai greu cazare cu caini sau e nevoie de avion si Cora depaseste kg acceptate in cabina. Dar pe final tot facem o Bora Bora daca ne punem mintea, chit ca va fi mai intensa experienta cu avionul la cala, macar traim intens langa un cocotier.

Nu regret nici o clipa decizia luata, ea m-a invatat ce inseamna bucuria adevarata si invat zilnic sa fiu mai buna, ca la origini sunt o scorpie veritabila

Avem deci 11 ani din care 9 cu roti, si cel mai rau imi pare ca nu se poate juca cat ar vrea cu alti catei, in rest nu simt nici cea mai mica diferenta fata de un caine normal.

          Suzana ne-a dat o lectie, una valoroasa. O lectie despre daruire, iubire, altruism si asumare. O lectie din care trebuie sa invatam ca un animal de companie nu e o jucarie pe care o tinem doar atata timp cat functioneaza perfect. Un animal de companie este un membru al familiei langa care ramanem indiferent ce se intampla. Rasplata o vom primi negresit.

          Pentru cei care din nefericire trec prin situatii asemanatoare si au nevoie de sfaturi sau incurajari o puteti gasi pe Suzana pe emailul: suzanateleanu@yahoo.com sau pe contul de facebook: suzana.teleanu.


                                                  

 

Suport clienti Luni-Vineri 9-17

0770746657 contact@petmax.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!